Novak Djokovic va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo, care vor avea loc în perioada 23 iulie – 8 august, a anunţat miercuri presa din ţara sa, citată de agenţia EFE.

Conform cotidianului Sportski Zurnal, care citează surse din cadrul Federaţiei sârbă de tenis (TSS), „Novak şi-a confirmat dorinţa de a concura la Jocurile Olimpice”, iar numele său figurează pe lista participanţilor pe care această organizaţie a transmis-o Comitetului Olimpic din Serbia.

Publicaţia citată reaminteşte că Djokovic a menţionat în trecut că vizează cucerirea aurul olimpic pe parcursul carierei, o performanţă pe care vrea să o adauge impresionantului său palmares, în care figurează o medalie olimpică de bronz, obţinută în anul 2008, la Beijing.

Citeste si:  WTA a anunţat suspendarea turneelor de tenis feminin organizate în China

Marele rival al lui Novak Djokovic şi actualul număr trei mondial, spaniolul Rafael Nadal, campionul olimpic de la Beijing, a anunţat deja că nu va lua parte la JO de la Tokyo, unde nu vor fi prezenţi nici austriacul Dominic Thiem (locul 5 ATP), spaniolul Roberto Bautista (locul 10) sau canadianul Denis Shapovalov (locul 12).

Ziarul sârb indică faptul că numărul doi mondial, rusul Daniil Medvedev, şi-a confirmat la rândul său participarea la Jocurile Olimpice din Japonia.

Alături de Novak Djokovic, Serbia va mai fi reprezentată la turneul olimpic de tenis masculin de Miomir Kecmanovic (locul 47 ATP), după ce Dusan Lajovic (41 ATP) şi Filip Krajinovic (44 ATP) au renunţat.
AGERPRES