Văduva lui Kobe Bryant, acord cu compania de elicoptere care îl transporta pe fostul star NBA

Vanessa Bryant, văduva lui Kobe Bryant, a ajuns, marţi, la un acord cu compania de elicoptere pe care o acţionase în justiţie pentru accidentul în care şi-au pierdut viaţa legenda echipei Los Angeles Lakers şi alte opt persoane, între care fiica sa Gianna de doar 13 ani, informează agenţia EFE.

Cotidianul Los Angeles Times a relatat că Vanessa Bryant şi alţi membri ai familiilor celor decedaţi au ajuns la un acord cu compania de elicoptere pentru a închide acest proces pentru presupusă neglijenţă în tragicul accident.

În februarie, anchetatorii au afirmat că pilotul elicopterului care îl transporta pe Bryant a fost dezorientat din cauza ceţii dense şi nu a respectat regulile de zbor în condiţii de vizibilitate redusă.

Odată închisă această plângere, Vanessa Bryant continuă lupta în instanţă, de data aceasta împotriva biroului şerifului din comitatul Los Angeles, după ce s-a furnizat informaţia că mai mulţi poliţişti sosiţi la faţa catastrofei au făcut poze cu telefoanele mobile personale pe care le-au făcut publice în mod ilegal.

Pilotul elicopterului care s-a prăbuşit în ianuarie 2020 în apropiere de Los Angeles, avându-l la bord pe fostul star al NBA Kobe Bryant, a comis o „eroare de judecată” care a determinat „dezorientarea sa” în mijlocul unui nor de ceaţă, a concluzionat Autoritatea americană de supraveghere a transporturilor (NTSB).

Fosta vedetă a echipei Los Angeles Lakers călătorea alături de fiica sa Gianna, în vârstă de 13 ani, şi de alţi şase pasageri la bordul elicopterului marca Sikorsky S-76B , care s-a prăbuşit pe 26 ianuarie 2020 pe o colină din Calabasas, la nord-vest de Los Angeles. Toate persoanele aflate la bordul aparatului şi-au pierdut viaţa.

Citeste si:  „Am vrut să mă rănesc cât mai mult posibil”, povestește Daria Kasatkina despre „perioada sa întunecată”

Pilotul Ara Zobayan, în vârstă de 50 de ani, era considerat un pilot cu experienţă, dar el s-ar fi aflat „sub o presiune” din cauza relaţiilor amicale cu pasagerul său şi ar fi decis un plan greşit de zbor în ciuda condiţiile meteo nefavorabile, două elemente care au contribuit la dramă, conform agenţiei responsabilă cu determinarea oficială a cauzelor accidentului, NTSB.

Conform NTSB, societatea care deţinea aparatul, Island Express, nu avea certificările pentru zboruri pe bază de pilot automat cu pasageri, iar Ara Zobayan a încălcat regulamentul intrând în ceaţă.

NTSB a stabilit, de asemenea, că firma Island Express se face responsabilă de „o supervizare insuficientă în procedura de aplicare a măsurilor de siguranţă”, în special referitor la analizele de risc în zbor pe care piloţii trebuie să le întocmească înainte de a decola.

Vanessa Bryant, văduva jucătorului, a depus plângere după accident împotriva pilotului şi a companiei Island Express, căreia îi reproşează că a autorizat decolarea aparatului în ciuda condiţiilor meteo nefavorabile şi pentru faptul că nu deţinea autorizaţiile necesare care să permită aparatelor sale să zboare fără vizibilitate.

Kobe Bryant, supranumit „Black Mamba”, a încetat din viaţă, la vârsta de 41 ani. El şi-a petrecut întreaga carieră la Los Angeles Lakers, echipă alături de care a câştigat cinci titluri de campion al NBA.
AGERPRES