Max Verstappen (Red Bull) a dominat primele două şedinţe de antrenamente libere pentru MP al Mexicului

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull), campionul mondial en titre, a dominat primele două şedinţe de antrenamente libere pentru Marele Premiu al Mexicului la Formula 1, a 19-a etapă a Campionatului Mondial, vineri pe circuitul Hermanos Rodriguez (4,304 km) din Ciudad de Mexico.

Triplul campion mondial a stabilit cel mai rapid timp din prima ţedinţă în 1 min. 19 sec.718/1000 (29 de tururi), devansându-i pe thailandezul Alexander Albon (Williams-Mercedes) – 1 min. 19 sec. 813/1000 şi pe coechipierul său, mexicanul Sergio Perez – 1 min. 20 sec. 015/1000.

Citeste si:  US Open a surprins-o pe Iga Swiatek cu tiramisu în interiorul trofeului, știindu-i apetitul pentru acest desert

În cea de-a doua şedinţă de antrenamente libere, Verstappen, care poate egaşa în acest weekend recordul de victorii deţinut de francezul Alain Prost în Formula 1, cu 51 de succese, a fost cronometrat în 1 min. 18 sec. 686/1000, urmat de britanicul Lando Norris (McLaren-Mercedes) – 1 min. 18 sec. 805/1000 şi de monegascul Charles Leclerc (Ferrari) – 1 min. 18 sec. 952/1000.
AGERPRES