Cine merge mai departe? Urmează returul optimilor Ligii Campionilor

Returul optimilor Ligii Campionilor se anunță a fi incendiar. Granzii Europei se duelează pentru accederea în sferturile de finală, iar în această săptămână vom afla care sunt primele 4 echipe care vor merge mai departe în faza următoare a competiției. V-am pregătit avancronicile celor 4 partide de foc din această săptămână.

Începem cu meciurile de marți, 5 martie 2019:

Borussia Dortmund vs. Tottenham Hotspur

Dortmund pare să aibă un sezon excelent sub comanda lui Lucien Favre, după ce în sezonul trecut a prins in-extremis ultimul loc care asigura un loc în Liga Campionilor sub comanda lui Peter Stoger, antrenorul care a salvat prima jumătate de sezon ratată complet de către Peter Bosz. Antrenorul elvețian a reușit să-l aducă pe Marco Reus într-o formă bună, lucrează cu Mario Gotze pentru a-l pune pe picioare și a dat lovitura prin aducerea lui Paco Alcacer de la Barcelona și a lui Jadon Sancho de la Manchester City. Chiar dacă Dortmund este lider în Bundesliga din etapa a 5-a, se pare că diferența între primul eșalon al fotbalului German și Premier League este destul de mare.

Tottenham are aceeași echipă ca și acum două sezoane, însă Mauricio Pochettino pare să fie în continuare capabil să facă treabă bună, chiar dacă fanii sunt în continuare dezamăgiți de lipsa de implicare a clubului în mercato. Majoritatea fondurilor încasate au mers către construirea noului stadion, care urmează să fie inaugurat cel mai probabil în luna aceasta. După acel 3-0 din tur, administrat de băieții lui Pochettino pe Wembley, este greu de crezut că nemții vor putea întoarce scorul, chiar dacă Spurs merge în Germania după ce tocmai a disputat derby-ul cu Chelsea.

Real Madrid vs. Ajax

Real Madrid nu pare să-și fi regăsit echilibrul după plecarea lui Zinedine Zidane și a lui Cristiano Ronaldo. De altfel, Julen Lopetegui, înlocuitorul lui Zizou, nu a rezistat mai mult de 14 partide pe banca galacticilor. Fostul jucător al madrilenilor, Santiago Solari, pare să fi readus spiritul de învingător pe Santingo Bernabeu, însă situația clubului nu este una tocmai roz. După ce s-a impus cu scorul de 1-2 la Amsterdam, teoretic, Benzema & co. nu au decât de îndeplinit o formalitate, însă dacă ne gândim că această partidă vine după două „El Clasico” consecutive, ne putem aștepta la orice.

Ajax nu a mai câștigat titlul de 4 sezoane, iar dacă Erik ten Hag nu va reuși să producă miracolul nici în acest sezon, probabil va fi înlocuit la finalul sezonului. Totuși, Ajax ar putea produce surpriza în acest meci, întrucât se bazează pe o echipă formată atât din jucători experimentați, cât și pe tinere speranțe care mai mult ca sigur vor face în curând pasul către marile echipe ale Europei. Nu este exclus să avem prelungiri în acest meci.

Citeste si:  Miliardarul american Dan Friedkin cumpără clubul AS Roma

Continuăm cu meciurile de miercuri 6 martie 2019:

Paris Saint-Germain vs. Manchester United

PSG a arătat că nu stă într-un jucător în partida tur, în care s-a impus pe Old Trafford cu scorul de 0-2, în condițiile în care antrenorul Thomas Tuchel nu s-a putut baza pe serviciile a doi dintre cei mai importanți jucători din echipă și anume brazilianul Neymar și uruguayanul Cavani. Ba mai mult decât atât, parizienii au dominat partida la toate capitolele, inclusiv în ceea ce privește posesia.

Totuși, antrenorul Ole Gunnar Solskjaer a suferit abia prima înfrângere în mandatul său la cârma lui United în manșa tur, după ce înregistrase 11 victorii și două remize. Ținând cont de scorul din tur, ne putem aștepta că englezii să riște mai mult și să le lase spații lui Mbappe și colegilor săi, care sunt extrem de prolifici pe contraatac. Din această cauza, ne putem aștepta să vedem un meci deschis, cu goluri de ambele părți.

FC Porto vs. AS Roma

În meciul tur, diferența între cele două formații nu a fost deloc mare, în sensul că romanii au șutat mai des spre poartă apărată de Iker Casillas, însă portughezi au avut o posesie superioară a balonului. Cele 3 goluri al partidei s-au marcat într-un interval de 9 minute, respectiv în minutele 70, 76 și 79, așa că ne putem aștepta la orice în partida retur.

Singurul dezavantaj al gazdelor este că elevii lui Sergio Conceicao au avut de disputat două partide tari în precedenta săptămână, în care au dat piept cu Sporting Baga și marea rivală Benfica, în timp ce AS Roma nu a jucat la mijlocul săptămânii trecute, ci doar în week-end, Derby della Capitale, în fața eternei rivale Lazio. Această partidă se anunță a fi una extrem de deschisă oricărui rezultat, iar dacă ne gândim și la scorul din tur, putem spune că și calificarea este la îndemâna ambelor formații. Ne așteptăm să avem goluri în ambele porți și de ce nu, două reprize suplimentare de prelungiri la finele celor 90 de minute.

Nu uitați că săptămâna viitoare se vor disputa celelalte 4 retururi din optimile Champions League: Manchester City vs. Schalke 04, Juventus Torino vs. Atletico Madrid, FC Barcelona vs Olympique Lyonnais și Bayern Munchen vs. Liverpool.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*