Tenis: Palermo Open va avea pierderi, dar îşi asumă povara reluării sezonului în circuitul WTA

Turneul Palermo Ladies Open va pierde bani, luna viitoare, când circuitul feminin de tenis se va relua, dar directorul turneului, Oliviero Palma, a declarat că îşi va asuma această povară pentru a dovedi că tenisul profesionist se poate relua, transmite Reuters.

Pe 3 august, în Sicilia, va fi prima oară când se va juca tenis profesionist într-un circuit WTA sau ATP de la suspendarea meciurilor din cauza pandemiei de coronavirus, la începutul lunii martie.

Palma s-a declarat mândru că este responsabil de acest eveniment care pune capăt unei pauze de cinci luni în tenisul profesionist.

”Sincer, simt responsabilitatea de a arăta lumii că se poate juca tenis, însă cu o serie de precauţii”, a precizat Palma.

Turneul WTA de la Palermo oferă 280 de puncte WTA campioanei, faţă de 1.000 de puncte câte obţine câştigătoarea unui turneu de categoria Premier, a doua ca valoare după cele de Mare Şlem.

”Tabloul este unul nebunesc, aproape ca un turneu Premier”, a subliniat Palma, multe jucătoare din top 20 mondial anunţându-şi prezenţa în Sicilia, printre care şi românca Simona Halep, numărul doi mondial.

”Cred că jucătoarele şi WTA au încredere în noi, dar şi în Sicilia, un loc care, să batem în lemn, putem afirma că nu are COVID-19”, a comentat Palma.

Italia a fost prima ţară europeană lovită tare de pandemia de coronavirus, dar acum numărul zilnic de infecţii raportat este mult redus faţă de ceea ce s-a întâmplat la finalul lunii martie. Peste 3.000 de persoane s-au infectat cu virusul în Sicilia, dar cele mai multe s-au vindecat.

Citeste si:  Joey Barton, mijlocașul lui Rangers, acuzat de pariuri

Palma s-a declarat ”dezamăgit” de imaginile cu jucătorii care s-au îmbrăţişat şi au petrecut la turneele din Adria Tour, eveniment criticat dur pentru lipsa de măsuri de precauţie, în urma căruia liderul mondial Novak Djokovic şi alţi jucători au fost testaţi pozitiv la COVID-19.

La Palermo vor exista protocoale sanitare stricte pentru jucătoare şi numărul de spectatori de pe terenul central (capacitate 1.500 locuri) ar putea fi redus la 350, a precizat oficialul.

”Jucătoarele şi antrenorii vor fi supuşi testelor înaintea sosirii, la sosire şi la fiecare patru zile”, a afirmat Palma, adăugând că va exista o mică echipă de copii de mingi şi de arbitri de linie.

Chiar şi cu premii reduse cu 27.500 de dolari faţă de anul trecut (250.000), organizatorii vor suferi pierderi financiare prin găzduirea turneului, însă Palma a indicat că se vor face evaluări pentru ediţiile 2020 şi 2021 şi există speranţe ca aceste pierderi să fie recuperate la ediţia următoare.

”Totuşi, ştiam că nu putem pierde această oportunitate”, a concluzionat Oliviero Palma.
AGERPRES

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*