Novak Djokovic şi-a anunţat participarea la JO de la Tokyo

novak djokovic

Sârbul Novak Djokovic, liderul clasamentului ATP, a anunţat pe contul său de Twitter că va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo, oferindu-şi astfel şansa de a realiza primul „Golden Slam” din istoria tenisului masculin, informează AFP.

„Mi-am rezervat zborul către Tokyo şi mă voi alătura cu mândrie echipei sârbe la Jocurile Olimpice”, a scris Djokovic, câştigătorul primelor trei turnee de Mare Şlem ale anului 2021: Australian Open, Roland Garros şi Wimbledon.

Sârbul, în vârstă de 34 ani, lăsase să planeze dubiile privire la prezenţa sa la Tokyo, din cauza puternicelor restricţiilor sanitare pentru combaterea Covid-19, aflate în vigoare în Japonia, afirmând după succesul său de la Wimbledon că sunt „50 la sută” şanse să participe la JO 2020.

Citeste si:  Mihaela Buzărnescu s-a calificat în turul al treilea la Wimbledon

La turneul olimpic, Djokovic va figura pe un tablou diminuat de numeroase absenţe majore: Roger Federer, Rafel Nadal, Dominic Thiem sau Nick Kyrgios au renunţat deja la competiţia de la Tokyo.

Pentru a realiza un „Golden Slam”, adică victoria în toate cele patru turnee majore ale sezonului, precum şi la JO, Novak Djokovic mai are de obţinut „doar” două succese: câştigarea turneului olimpic din Japonia şi a ultimului turneu de Grand Slam al anului, US Open (30 august – 12 septembrie).

Până în prezent, în tenisul masculin niciun jucător nu a reuşit această performanţă, singura care se poate lăuda cu un „Golden Slam”, fiind germanca Steffi Graf, la feminin, care reuşit acest lucru în 1988.
AGERPRES