TAS a autorizat echipa Manchester City să participe la cupele europene (oficial)

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a decis, luni, să autorizeze în apel participarea echipei Manchester City la viitoarele ediţii ale cupelor europene de fotbal, după ce clubul englez fusese iniţial suspendat de UEFA pe o perioadă de doi ani, pentru încălcarea regulilor fair-play-ului financiar, informează AFP.

La jumătatea lunii februarie, Uniunea europeană de fotbal a decis să o excludă pe Mancheser City din cupele continentale pentru următoarele două sezoane, aplicând clubului englez şi o amendă de 30 milioane euro.

UEFA a reacţionat după dezvăluirile făcute în noiembrie 2018 de cotidianul german Der Spiegel, care a publicat mai multe documente şi emailuri care demonstrau că „Cetăţenii” ar fi încălcat regulile fair-play-ului financiar.

Reponsabilii lui Manchester City au făcut imediat apel la TAS împotriva deciziei Camerei de judecată a Comisiei de control financiar a cluburilor (ICFC), dictată pe 14 februarie.

Citeste si:  Florian Kohfeldt este mai mult decat interimar

ICFC i-a reproşat grupării engleze că s-a făcut vinovată de ”grave încălcări” ale regulilor FPF, ce interzice unui club angajat în cupele europene să cheltuie mai mult decât câştigă şi să primească injecţii de capital din partea proprietarilor.

Clubul, aflat în proprietatea familiei regale din Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), a fost sancţionat pentru ”subevaluarea veniturilor din contractele de sponsorizare intrate în buget în perioada 2012-2016”.

Pierderile financiare pe care le-ar fi suferit Manchester City din cauza absenţei din cupele europene în următoarele două sezoane ar fi depăşit cu mult 100 de milioane de euro pe an, conform estimărilor.

„Manchester City nu şi-a mascat contractele de sponsorizare, însă nu a reuşit să coopereze cu UEFA”, a explicat TAS în decizia sa.
AGERPRES

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*