Antoine Griezmann, accidentat, va rata ultimele două etape ale sezonului

Antoine Griezmann, atacantul francez al etapei FC Barcelona, va rata ultimele două etape din actuala ediţie a campionatului de fotbal al Spaniei, după ce s-a accidentat în cursul meciului cu Valladolid, disputat sâmbătă seara, informează presa iberică.

Cotidianul El Mundo Deportivo scrie că internaţionalul francez a fost supus duminică dimineaţa unui control medical la centrul sportiv al clubului catalan, care a confirmat că jucătorul a suferit o leziune musculară la piciorul drept, perioada sa de indisponibilitate nefiind deocamdată stabilită.

Griezmann va rata, însă, ultimele două meciuri din La Liga, pe care Barca le va disputa împotriva formaţiilor Osasuna (16 iulie, pe Camp Nou) şi Alaves (19 iulie, în deplasare), adaugă sursa citată.

Citeste si:  Kobe Bryant: ”Kane poate ajunge ca Ronaldo și Messi”

FC Barcelona se află în prezent în luptă cu Real Madrid pentru cucerirea titlului în prima ligă spaniolă, ultimele două etape fiind decisive pentru stabilirea noii campioane.

Obiectivul staff-ului medical al Barcelonei este ca Antoine Griezmann să fie complet recuperat până pe 8 august, când echipa spaniolă va înfrunta pe teren propriu formaţia italiană SSC Napoli, în manşa secundă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor.
AGERPRES

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*