Roger Federer va juca un singur turneu pe zgură, la Geneva, înainte de Roland Garros

Tenismanul elveţian Roger Federer, ale cărui mari obiective din acest an sunt Wimbledon şi Jocurile Olimpice, a confirmat că va juca şi la Roland Garros (30 mai – 13 iunie), dar înainte va disputa un singur turneu pe zgură, la Geneva, cu două săptămâni înainte de Grand Slam-ul parizian.

”Sunt fericit să vă anunţ că voi juca la Geneva şi la Paris. Începând de acum, îmi voi consacra timpul pentru antrenamente. Sunt nerăbdător să joc în Elveţia”, a scris Federer pe contul său de Twitter.

Federer şi-a anunţat deja priorităţile pentru 2021, turneul său de suflet de la Wimbledon şi Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie-8 august), medalia de aur la simplu fiind singura care îi lipseşte din palmaresul său prestigios.

Citeste si:  Nasri nu joaca cu Barcelona

”Important este să joc meciuri. Şi înainte de sezonul pe iarbă, este sezonul pe zgură. Din acest punct de vedere, dacă vreau să joc, nu am altă opţiune decât să joc pe zgură. Dacă zgura mă va ajuta să fiu 100% pe iarbă, atunci o voi face. Nu sunt încă 100%, o simt, o văd, dar important este să fiu 100% pentru sezonul pe iarbă. Sunt încă în reconstrucţie”, se arată în #tweet-ul campionului elveţian.

#Federer şi-a anunţat deja priorităţile pentru 2021, turneul său de suflet de la Wimbledon şi Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie-8 august), medalia de aur la simplu fiind singura care îi lipseşte din palmaresul său prestigios.

Turneul de la Geneva este programat la mijlocul lunii mai, cu două săptămâni înainte de startul Grand Slam-ului de la Roland Garros, amânat de organizatori în speranţa că evoluţia pandemiei de coronavirus va permite prezenţa spectatorilor în tribune.agerpres.ro

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*