Raliul Dakar se mută în Arabia Saudită

După 10 ani în America de Sud, unde raliul Dakar a întâlnit un teren diferit de cel tradiţional din Africa, ediţia 2020 se va desfăşura în premieră în Arabia Saudită (5-17 ianuarie) unde concurenţii vor redescoperi dunele şi deşertul, relatează EFE.

Raliul Dakar va debuta pe 5 ianuarie 2020 la Yeda, pe coasta Mării Roşii, concurenţii urmând să parcurgă un traseu de 7.856 km, dintre care 5.097 în probe speciale, cronometrate. Prima parte a cursei se derulează pe drumuri de pământ, albii de râuri şi defilee, iar în a doua parte, nisipul şi dunele vor fi omniprezente.”Am descoperit multe surprize în deşertul saudit şi pentru că este mare, am avut de unde să alegem”, a declarat David Castera, directorul cursei, cu prilejul prezentării traseului Raliului Dakar 2020.

Iată programul etapelor:
Etapa 1 (5 ianuarie): Yeda – Al Wajh, 752 km (319 km în probă specială)
Etapa a 2-a (6 ianuarie): Al Wajh – Neom, 401 km (367 km – PS)

Citeste si:  Rafinha (PSG) pozitiv la Covid-19
Etapa a 3-a (7 ianuarie): Neom – Neom, 489 km (404 km – PS)
Etapa a 4-a (8 ianuarie): Neom – Al Ula, 676 km (453 km – PS)
Etapa a 5-a (9 ianuarie): Al Ula – Ha’il, 563 km (353 km – PS)
Etapa a 6-a (10 ianuarie): Ha’il – Riyadh, 830 km (478 km- PS)
11 ianuarie: zi de pauză;
Etapa a 7-a (12 ianuarie): Riyadh – Wadi al-Dawasir, 741 km (546 km – PS)
Etapa a 8-a (13 ianuarie): Wadi al-Dawasir – Wadi al-Dawasir, 713 km (474 km – PS)
Etapa 9-a (14 ianuarie): Wadi al-Dawasir – Haradh, 891 km (415 – PS)
Etapa a 10-a (15 ianuarie): Haradh – Shubaytah, 608 km (534 – PS)
Etapa a 11-a (16 ianuarie): Shubaytah – Haradh, 744 km (379 – PS)
Etapa a 12-a 917 ianuarie): Haradh – Riyadh, 447 km (374 km – PS)
AGERPRES

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*