Management-ul financiar în pariuri: Tot ce trebuie să știi pentru a putea avea succes

Finanțele reprezintă deseori un aspect neglijat de către pasionații de pariuri sportive, însă experții spun că nu poate exista succes în acest domeniu fără o strategie de money management bine pusă la punct. Îți vom explica de ce money management-ul este esențial pentru succesul în pariuri și îți vom furniza câteva îndemnuri care să te ajute să faci câțiva pași în direcția corectă. Sfaturile de mai jos au fost extrase de la fini cunoscători din industrie. Totul însă depinde de tine, în măsura în care vei fi capabil să le aplici.

De ce nu se poate câștiga pe termen lung fără un money management

Cei mai buni pariori din lume susțin că succesul în acest domeniu nu poate fi obținut fără o corectă gestionare a bugetului și a mizelor. Casele de pariuri îți opresc un comision din cotele oferite, astfel încât în loc să pariezi pe o cotă de 2.00 atunci când un eveniment are probabilitate de reușită de 50%, ți se oferă o cotă de aproximativ 1.90 (sau chiar și mai puțin). De aceea este imperativ să cauți cotele a căror valoarea este mai mare decât ar trebui să fie și să te folosești de un sistem de gestionare al mizelor care îți permite să anulezi ghinionul pe termen lung. Altfel, pur și simplu, a la long, nu vei putea întoarce avantajul casei în favoarea ta.

Cum stabilești bankroll-ul potrivit și un obiectiv realist

Sumele investite în pariuri nu trebuie să fie alese la întâmplare. Este indicat să-ți faci un plan bine pus la punct în acest sens și să-l respecți. În primul rând, trebuie să te asiguri că nu bagi niciodată bani care sunt destinați altor tipuri de cheltuieli și totodată, să te gândești că odată ce ai depus banii, este posibil să-i pierzi. Joacă sume pe care îți permiți să le pierzi, dar totodată nu-ți bate joc de bani, în sensul că mizele trebuie să aibă o oarecare valoare, în sensul că atunci când intri pe Superbet pentru verificarea biletului să trăiești o oarecare emoție. În același timp, trebuie să conștientizezi faptul că până și cei mai buni pariori din lume se mulțumesc cu o marjă de profit de 5% per rulaj, așa că nu-ți stabili obiective mult prea îndrăznețe pentru că vei avea parte de dezamăgiri.

Ajustezi miza în funcție de cotă

Trebuie să fii foarte atent la relația dintre cote, bankroll și mize, pentru că altfel riști să ajungi la faliment, chiar dacă restul aspectelor ale strategie tale de pariuri sunt bune. Spre exemplu, pariorii de top joacă o cotă medie de aproximativ 2, iar miza lor este cuprinsă de cele mai multe ori între 0.5% și 5%. Dacă joci pariuri individuale cu cote de aproximativ 1.50, te poți gândi să mărești miza la cel mult 7%. Secretul este să-ți faci câteva simulări în care să incluzi și scenarii negative, pentru a-ți stabili o strategie în care îți permiți să pierzi câteva pariuri bune fără să golești banca. Practic, aici intră în ecuație management-ul riscului. Fă lucrurile astfel încât să nu pierzi.

Citeste si:  La ce te ajuta un test engleza cand vrei sa o cunosti la un nivel avansat

Exemplu de money management și formulă de joc

Una dintre cele mai comune și totodată cele mai simple strategii de money management folosite de pariorii de top este cea a mizei fixe. Vei juca numai pariuri individuale, încercând să ai o cotă medie de aproximativ 2 sau mai mare. Mizele tale vor fi, să zicem, echivalentul a 2% din banca ta inițială. Practic, nu te vei îmbogăți peste noapte, dar îți va fi și mult mai ușor să treci peste serii îndelungate de rezultate negative. În plus, dacă joci miză fixă și bilete single nu vei mai depinde de noroc și ghinion, pentru că după mii de rezultate acestea se vor anula reciproc. Ceea ce va face diferența între câștig și pierdere va fi pur și simplu priceperea ta în a alege pronosticuri cu cote valoroase.

De ce nu merită să folosești sisteme progresive

Sigur ai dat peste Martingale sau Fibonacci dacă ai căutat strategii de money management pe internet. Chiar dacă acestea par a fi formule bune în teorie, practica ne demonstrează că nu sunt. Limitările caselor, alături de impredictibilitatea pariurilor în general, fac ca aceste strategii să-i conducă mai devreme sau mai târziu pe pariori la sapă de lemn. Problema este că pariorul nu are cum să știe când se încheie o serie negativă și de aceea, se poate ajunge relativ simplu la imposibilitatea de a respecta schema în idee că bugetul devine rapid insuficient.

În final, mai trebuie menționat faptul că cele mai bune strategii de pariuri sportive pot fi aplicate numai în mediul online, în special pentru că pe internet nu se mai plătește acea taxă de 5%, iar varietatea de cote este mult mai mare, astfel încât se găsesc mult mai des pariuri de valoare.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*