Ioana Roșca: ”Nu mă pot bucura de relaxare, Madridul este izolat și infectat”

Ultima de pe lista ce mi-am propus să o prezint, dar prima și prietena mea de suflet, Ioana Loredana Roșca, 23 ani și locul 405 WTA, se află în Spania de mai mulți ani, actualmente la Madrid, singurul loc din Spania unde este interzisă relaxarea.

Redactor: Cum încearcă să se mențină în formă un tenismen, în aceste zile de pandemie?

Ioana Roșca: Cel mai important este să continui să faci cât mai multă activitate fizică posibilă. Eu aici in Spania nu am avut voie sa ies afară să fac pregătire fizică, așa că am încercat să fac în casă cât mai multe exerciții (abdomene, sărituri, coreene, circuite, etc).
Am avut norocul să am acces la un garaj unde am putut face câteva alergări. Nu mă pot bucura de relaxare, Madridul este și acum izolat și infectat, sper într-o relaxare cât de curând.

R: Ce alte aptitudini ai descoperit ca mai ai, ai încercat lucruri noi?

I.R.: Nu am descoperit nici o aptitudine noua, dar am avut timp sa dezvolt cele care le aveam. Îmi place mult sa gătesc și am profitat sa fac tot felul de prăjituri, pâine de casa, supe și mai multe rețete, probate de pe internet. De asemenea îmi place sa fac fotografii, așa ca am avut ca muză cățeii mei și am realizat multe poze frumoase pe care am de gând sa le înramez. Și ca ultim lucru pe care am încercat să-l îmbunătățesc este scrisul. Am pagina mea personala, ioanarosca.ro unde am început sa scriu diferite momente din cariera mea sportiva dar și sfaturi de make-up și fashion. Bineînțeles am învățat pași importanți în creearea de pagini în limbajul wordpress, ceea ce mi-a plăcut.

Citeste si:  Bianca Andreescu confirmă că are rupte două ligamente la glezna stângă

R: Ce știi despre alte colege, mai ții legătura?

I.R.: Da, evident, acum ca am avut mai mult timp liber am vorbit cu mai multe colege, ne-am văzut și pe FaceTime .

R: Ce speranțe ai despre reluarea turneelor?

I.R.: Eu sper sa putem juca vreo competiție oficială anul acesta, dar părerea mea este ca șansele sunt mici când vine vorba de turnee ITF și WTA.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*