Fotbal: France Football îi cere scuze lui Iniesta pentru că nu i-a acordat ”Balonul de Aur”

Internaţionalul spaniol Andres Iniesta, căpitanul echipei FC Barcelona, a primit scuze din partea revistei France Football pentru că nu a primit niciodată în cariera sa trofeul Balonul de Aur, atribuit anual de publicaţia franceză celui mai bun fotbalist al planetei.

„Sâmbăta trecută, cu ocazia Cupei Regelui, domnul Iniesta a disputat, fără îndoială, ultima finală alături de clubul său, înainte de a pleca în China. Ne mai rămân, aşadar, minimum 12 meciuri oficiale în acest sezon, inclusiv Cupa Mondială, pentru a profita de graţia celui mai mare creator de joc din toate timpurile. El nu este un jucător, el este Jucătorul, o excepţie ecumenică ce impune respect, inclusiv rivalilor săi”, scrie redactorul şef Pascal Ferre, în editorialul publicat în ediţia de marţi a France Football, intitulat „Iartă-mă, Andres!”.

Pascar Ferre reaminteşte că Iniesta a fost foarte aproape de câştiga Balonul de Aur în 2010, după ce a cucerit titlul de campion mondial cu selecţionata Spaniei, marcând unicul gol al finalei cu Olanda, în prelungiri. El s-a clasat însă pe locul secund, după colegul său de la FC Barcelona, argentinianul Lionel Messi, care a cucerit atunci trofeul. Doi ani mai târziu, în 2012, Iniesta s-a numărat iarăşi printre finaliştii Balon d’Or, clasându-se de această dată pe poziţia a treia.

Citeste si:  WTA Adelaide: Ostapenko o copleșește pe Pliskova, Kontaveit se predă unui super Zheng

„Printre marile absenţe din palmaresul Balonului de Aur, a lui este cea mai dureroasă”, mai scrie jurnalistul francez, care mai are însă o speranţă: o campanie foarte bună a lui Iniestea alături de naţionala Spaniei, la Cupa Mondială din această vară, care să permită „repararea acestei anomalii democratice”.

În vârstă de 33 ani, Andres Iniesta a disputat 669 de meciuri pentru prima echipă a lui FC Barcelona, club la care şi-a petrecut întreaga carieră şi alături de care a câştigat numeroase trofee, între care opt titluri de campion al Spaniei şi patru Ligi ale Campionilor. El a evoluat de 124 de ori pentru selecţionata Spaniei, cu care a cucerit două titluri de campion european (2008, 2012) şi titlul de campion al lumii (2010). (agerpres.ro)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*