Formula 1: Marele Premiu al Canadei, anulat pentru al doilea an consecutiv

formula 1

Marele Premiu al Canadei de Formula 1, programat pe 13 iunie pe circuitul Gilles Villeneuve din Montreal, a fost anulat pentru al doilea an consecutiv din cauza pandemiei de coronavirus, au anunţat joi autorităţile locale, transmite AFP.

MP al Canadei va fi înlocuit pe 13 iunie de cel al Turciei, a indicat la rândul său promotorul Campionatului Mondial, Formula 1.

MP al Canadei va reveni anul viitor la Montreal, au adăugat autorităţile din Quebec, anunţând un acord ce prevede desfăşurarea acestui eveniment la Montreal până în 2031, adică doi ani suplimentari.

Citeste si:  Serena Williams participă la Wimbledon

Quebec este una din provinciile canadiene cele mai afectate de pandemia de Covid-19.

De mai multe săptămâni, desfăşurarea evenimentului era sub semnul întrebării, deoarece ar fi presupus sosirea a sute de persoane din străinătate. Autorităţile luaseră în calcul posibilitatea organizării Marelui Premiu cu porţile închise sau a eliminării carantinei obligatorii pentru vizitatori.

În cele din urmă, se va desfăşura Marele Premiu al Turciei. Anul trecut, cursa de pe circuitul Istanbul Park a fost deja introdusă într-un calendar bulversat. MP al Turciei a mai fost în calendarul F1 între 2005 şi 2011. AGERPRES

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*