F1: Marele Premiu al Turciei a fost anulat şi înlocuit cu o a doua cursă în Austria

f1

Marele Premiu al Turciei de Formula 1, prevăzut pe 13 iunie, a fost anulat din cauza situaţiei sanitare din această ţară şi înlocuit în calendar cu o a doua cursă în Austria, pe 27 iunie, transmite AFP.

Acest Mare Premiu al Stiriei va avea loc cu o săptămână înaintea Marelui Premiu al Austriei, tot pe circuitul din Spielberg. Datorită acestor schimbări, MP al Franţei a fost devansat cu o săptămână şi se va desfăşura pe 20 iunie. Potrivit organizatorilor, mare parte a celor 15.000 de locuri prevăzute în fiecare zi pentru MP al Franţei, prevăzut iniţial pe 27 iunie, s-au vândut deja.

Citeste si:  Robinho, condamnat pentru viol şi umilirea brutală a unei tinere de 23 ani (motivarea sentinţei)

Deja, în iulie 2020 s-au disputat două curse pe circuitul austriac, pentru a lansa sezonul de F1 după amânarea tuturor etapelor precedente.

Circuitul din Spielberg este proprietatea lui Dietrich Mateschitz, cofondatorul Red Bull şi principalul acţionar a două echipe de F1, Red Bull Racing şi Alpha Tauri.

Promotorul MP al Franţei nu a candidat, în această săptămână, la organizarea unei a doua curse pe circuitul din Le Castellet.

Joi, finala Ligii Campionilor la fotbal, programată pe 29 mai la Istanbul, a fost mutată în Portugalia, la Porto, din cauza situaţiei sanitare din Turcia.
AGERPRES

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*