Bayern Munchen a deschis o carte de condoleanţe online în memoria lui Gerd Muller

Clubul de fotbal Bayern Munchen a deschis o carte de condoleanţe online în memoria fostului atacant Gerd Muller, golgheterul all-time al Bundesligii, care a încetat din viaţă duminică la vârsta de 75 ani, după o lungă luptă cu boala Alzheimer, transmite DPA.

Campioana Germaniei a precizat, miercuri, într-un comunicat că pe link-ul https://fcbayern.com/kondolenzbuch-gerd/ fanii îşi pot lua rămas bun de la campionul mondial şi european într-o manieră personală. Postările se pot face până pe 15 septembrie. O carte de condoleanţe reală este disponibilă vizitatorilor clubului Bayern Munchen şi al stadionului Allianz Arena, unde este deschisă expoziţia specială ”Gerd Muller: Goluri pentru Eternitate”.

Citeste si:  Murray ajunge la cuțit

Conform clubului bavarez, toate mesajele lăsate pe cartea fizică sau digitală vor strânse la un loc într-o ediţie completă.

Muller a marcat golul prin care Republica Federală Germană a învins Olanda (2-1), în finala Cupei Mondiale 1974, la doi ani după ce contribuise şi la câştigarea titlului european din 1972.

Atacantul german a marcat 365 goluri pentru Bayern şi 68 pentru selecţionata RFG.

În tricoul bavarezilor, Muller a contribuit la cucerirea a trei trofee în Cupa Campionilor Europeni, la câştigarea Cupei Cupelor, patru titluri în Bundesliga şi patru Cupe ale Germaniei. AGERPRES