Anglia s-a calificat în finala Euro 2020, unde va întâlni Italia

euro2020

Anglia a învins, miercuri, pe Stadionul Wembley, cu scorul de 2-1 (1-1, 1-1), după prelungiri, reprezentativa Danemarcei şi s-a calificat în premieră în finala unui turneu final al Campionatului European, în care va întâlni Italia.

Au marcat: Kjaer ’39 (a), Kane ‘104 / Damsgaard ’30.

În minutul 102, Sterling a obţinut uşor un penalti, după ce a „plonjat” acuzând o intervenţie asupra sa a lui Maehle. Faultul a fost confirmat de VAR. Kane a executat lovitura de la 11 metri, Schmeichel a respins în faţă şi tot atacantul de la Tottenham a trimis balonul în poartă.

Din minutul 106, Danemarca a jucat în zece jucători. Mijlocaşul Mathias Jensen s-a accidentat şi a părăsit terenul, după ce selecţionerul Kasper Hjulmand epuizase toate schimbările.

Citeste si:  Antrenorul principal al lui PSG este interesat de un loc de muncă la Man Utd

Înaintea partidei, căpitanul Angliei, Harry Kane, i-a oferit omologului său danez, Simon Kjaer, un tricou al naţionalei engleze cu numele lui Christian Eriksen, care a suferit un stop cardiac la primul meci jucat de Danemarca la această ediţie a Euro-2020, cu Finlanda. Eriksen şi personalul medical care i-a salvat viaţa au fost invitaţi de UEFA la finala de duminică.

De asemenea, o pânză imensă reprezentând tricoul lui Eriksen a fost desfăşurată pe teren, înaintea startului. news.ro