Un monopost de Formula 1 al lui Michael Schumacher, vândut pentru suma de 14,63 milioane de franci elveţieni

Un monopost de Formula 1 al lui Michael Schumacher, vândut pentru suma de 14,63 milioane de franci elveţieni

Un monopost Ferrari de Formula 1 condus de legendarul pilot german Michael Schumacher în 2003, aflat într-o stare perfectă de funcţionare, a fost vândut miercuri pentru suma record de 14,63 milioane de franci elveţieni (14,81 milioane de euro), în cadrul unei licitaţii organizate la Geneva de casa Sotheby’s.

„Monoposturile de Formula 1 de această calitate şi provenienţă ajung rar pe piaţă, iar această maşină în special este cea mai bună dintre cele mai bune”, s-a entuziasmat Augustin Sabatié-Garat, directorul de vânzări al companiei.

Bolidul F2003-GA 229 cu care Michael Schumacher a câştigat numeroase curse în timpul sezonului 2003, a înregistrat „un preţ record pentru Formula 1 a epocii moderne”, a precizat Sotheby’s într-un comunicat.

Suma obţinută este aproape dublă faţă de recordul de 7,5 milioane de dolari deţinut de un alt monopost Ferrari, pilotat tot de septuplul campion mondial german, în timpul sezonului 2001 din Marele Circ, vândut deja de Sotheby’s în 2017 la New York.

Lotul excepţional de miercuri a fost estimat între 7,5 şi 9,5 milioane de franci elveţieni, dar după o licitaţie agitată, un cumpărător care a majorat preţul cu 500.000 de franci deodată a fost cel care a obţinut maşina.

Identitatea noului proprietar nu este cunoscută, dar casa de licitaţii a indicat că este din Europa.

Citeste si:  UEFA a anulat toate sancţiunile împotriva celor 12 cluburi iniţiatoare ale Super Ligii

Înainte de a fi vândut, monopostul a fost testat de fiul lui Michael Schumacher, Mick, pe pista de testări a Ferrari de la Fiorano. Mick Schumacher concurează în Formula 1 în acest sezon, sub culorile echipei Haas.

La volanul acestui Ferrari, Michael Schumacher a obţinut cinci victorii pe parcursul sezonului 2003, prima dintre ele în Marele Premiu al Spaniei, la care maşina şi-a făcut debutul, apoi în cursele din Austria, Canada, Italia şi Statele Unite.

Bolidul respectiv a obţinut, de asemenea, trei pole position şi trei dintre cele rapide tururi în cursă, precum şi alte două podiumuri, la Monaco şi în Franţa, permiţându-i lui Schumacher să câştige al şaselea său titlu mondial, graţie căruia a doborât recordul pe care îl împărţea la momentul respectiv cu argentinianul Juan Manuel Fangio, în timp ce Ferrari a obţinut al cincilea titlu consecutiv de campioană mondială la constructori, reaminteşte Sotheby’s.

Michael Schumacher, care a cucerit al şaptelea său titlu mondial în 2004, nu a mai ieşit în public de la teribilul accident de schi pe care l-a suferit în decembrie 2013, în Franţa.
AGERPRES

Sari la bara de unelte