Tiger Woods a fost supus unei intervenţii chirurgicale la spate

tiger woods

Americanul Tiger Woods, superstarul golfului profesionist, a fost supus recent unei microdiscectomii, o intervenţie chirurgicală care a constat în retragerea unui fragment de disc care i-a afectat un nerv în zona lombară, a anunţat jucătorul, citat de AFP.

În urma acestei operaţii, Woods nu se va putea recupera la timp pentru a participa, aşa cum anunţase anterior, la Farmer’s Insurance Open, turneu prevăzut săptămâna viitoare la San Diego, şi nici la Genesis Invitational, competiţie care va avea loc la Los Angeles, luna viitoare.

„Sunt nerăbdător să încep din nou antrenamentele”, a declarat campionul american, în al cărui palmares figurează 15 titluri de Mare Şlem, fără să precizeze data la care s-a operat.

Citeste si:  Robinho, condamnat pentru viol şi umilirea brutală a unei tinere de 23 ani (motivarea sentinţei)

Tiger Woods s-a operat de mai multe ori la spate, precum şi la genunchi, în ultimii ani, însă acest lucru nu l-a împiedicat să revină la cel mai înalt nivel, câştigând Mastersul de la Augusta în 2019, primul său trofeu major după 11 ani.

În octombrie 2019, el şi-a adjudecat, de asemenea, Zozo Championship, în Japonia, al 82-lea său titlu în circuitul PG, egalând recordul lui Sam Snead.

Jucătorul american nu a precizat data la care urmează să revină în competiţie.
AGERPRES

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*