Americanul Taylor Fritz, 24 ani, a câștigat cel mai mare titlu al carierei, provocându-i lui Rafael Nadal prima înfrângere din 2022, în finala de la Indian Wells.
Americanul a sărit 12 locuri în clasamentul ATP publicat luni, ajungând pe locul 8, cel mai bun clasament din cariera sa, datorită victoriei sale cu 6-3, 7-6 (7/5) în finala turneului Indian Wells, împotriva lui Rafael Nadal.
Fără să joace turneul din California, sârbul Novak Djokovic și-a recuperat, între timp, tronul de numărul 1 mondial, pe care Daniil Medevedev îl ocupa din 28 februarie, coborând pe o treaptă mai jos după eliminarea sa în turul 3 al American Masters 1000 .
Pe a treia treaptă, Rafael Nadal a făcut revenirea în Top 3, în defavoarea lui Alexander Zverev, care a alunecat pe locul 4. Înfrângerea spaniolului în finala de la Indian Wells a fost prima sa în 2022, câștigând succesiv la Melbourne, Australian Open și Acalpulco.
Semifinalist împotriva lui în California, tânărul său compatriot Carlos Alcaraz, în vârstă de 18 ani, anunțat adesea drept „viitorul Nadal”, a urcat patru locuri, până pe locul 15, cel mai bun clasament al carierei sale.