Simona Halep se califică în semifinalele de la WTA Dubai

simona halep

Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului WTA 500 de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 768.680 de dolari, joi, după ce a întrecut-o cu 6-4, 6-3 pe tunisianca Ons Jabeur.

Halep (30 ani, 23 WTA) şi-a asigurat prezenţa în a treia sa semifinală la Dubai, unde a câştigat titlurile în 2015 şi 2020.

Fostul lider mondial a dat dovadă de constanţă în faţa imprevizibilei sale adversare, care a reuşit multe lovituri spectaculoase, dar a şi greşit mult (45 de erori neforţate, faţă de doar 17 ale Simonei).

Simona Halep a câştigat într-o oră şi 20 de minute în faţa numărului 10 mondial și şi-a asigurat un cec de 37.500 de dolari şi 185 de puncte WTA.

Citeste si:  Andrew Johnson risca tot sezonul

Românca o va înfrunta în penultimul act pe letona Jelena Ostapenko, victorioasă joi cu 5-7, 7-5, 7-6 (9) în faţa cehoaicei Petra Kvitova, după două ore şi 39 de minute.

Halep şi Ostapenko (24 ani, 21 WTA) se vor înfrunta pentru a treia oară, după ce baltica a câştigat cu 4-6, 6-4, 6-3 în finală la Roland Garros, în 2017, iar Halep şi-a luat revanşa în acelaşi an, în semifinale la Beijing, cu 6-2, 6-4.
AGERPRES