Cristian, Bogdan și Bara și-au aflat adversarele la WTA Doha

bara

Turneul WTA de la Doha a efectuat tragerea la sorți pentru tabloul de calificări, unde trei românce s-au înscris: Ana Bogdan, Jaqueline Cristian și Irina Bara.

Conform tragerii la sorți, s-au stabilit meciurile primului tur de calificare, la care fiecare participantă va avea asigurat un cec în valoare de 3,300 dolari.

Astfel, Ana Bogdan o va întâlni pe belarusa Aliaksandra Sasnovitch, numărul 63 WTA, Jaqueline Cristian, favorita 5 la calificări, va juca contra ucrainiencei Dayana Yastremska, 21 de ani și locul 131 WTA, iar bihoreanca Irina Bara va juca contra favoritei 6 din calificări,olandeza Arantxa Rus, numărul 68 WTA și 31 de ani.

Citeste si:  Ons Jabeur va fi operată și își cere scuze fanilor din Orientul Mijlociu pentru lipsa de la Doha și Dubai

Tabloul de calificări cuprinde două tururi de calificare, meciurile din primul tur vor avea loc mâine.