Simona Halep: „Roland Garros este turneul meu preferat”

„Roland Garros este turneul meu preferat”, a declarat, la ultima ediţie a Players’ Voice, jucătoarea română de tenis Simona Halep, care s-a impus în 2018 pe zgura pariziană, scrie site-ul eurosport.fr.

”Mă simt proaspătă, mă simt mai încrezătoare şi mai ales stau mult mai bine cu sănătatea. În sfârşit! Acum nu mai am probleme, nu mai am accidentări grave. Sunt atât de fericită să revin pe teren şi sunt nerăbdătoare să joc fiecare meci, fiindcă vreau cu adevărat să continui să progresez”, a spus Halep, fost lider mondial, acum pe locul 19 în ierarhia internaţională.

„Roland Garros este turneul meu preferat şi mă simt mereu bine când vin acolo. Va fi puţin diferit pentru că anul trecut nu am putut veni, aşa că vom vedea. Am nevoie de mai mult timp ca să-mi recapăt încrederea şi mai ales ca să joc meciuri. Sper deci că voi putea reveni în formă înainte de a merge acolo şi că voi putea profita de asta. Pentru mine, este cel mai bun turneu”, a declarat Halep.

Citeste si:  Miriam Bulgaru: Pentru anul 2023 imi doresc să-mi continui panta ascendentă

„Voi păstra mereu o amintire extraordinară titlului meu de la Roland Garros, în 2018. A fost prima mea victorie într-un turneu de Mare Şlem şi visasem întotdeauna să câştig Roland Garros. A fost o atmosferă frumoasă: mulţi fani mă susţineau şi mă simţeam bine. Nu voi uita niciodată acest moment. Dacă voi câştiga din nou, va fi la fel de special, fiindcă de fiecare dată când câştigi un turneu de Mare Şlem, este ceva foarte deosebit. Am acum 30 de ani, aşa că nu pun presiune. Muncesc mult, fiindcă vizez să reuşesc din nou aici. Vom vedea dacă asta se va întâmpla”, a adăugat ea.