Rusul Medvedev l-a învins pe Djokovic şi va juca finala la ATP Dubai

daniil medvedev

Jucătorul rus de tenis Daniil Medvedev (7 ATP) s-a calificat în finala turneului ATP 500 de la Dubai, pe suprafaţă hard, dotat cu premii totale de 2.855.495 de dolari, după victoria surprinzătoare, în două seturi simetrice, în semifinale, în faţa liderului mondial, principal favorit, sârbul Novak Djokovic, 6-4, 6-4.

Medvedev s-a impus după doar o oră şi jumătate, el reuşind 8 aşi, faţă de 5 ai sârbului, ambii jucători comiţând câte o dublă greşeală.

Djokovic, câştigător la Australian Open anul acesta, al 22-lea său trofeu de Mare Şlem, a suferit astfel prima înfrângere în acest an care pune capăt unei serii de 20 de meciuri câştigate.

Citeste si:  Roberto Bautista Agut testat pozitiv pentru Covid-19 și se retrage din turul doi de la Wimbledon

Medvedev, care a revenit în competiţii după o perioadă mai lungă de absenţă, îl va avea ca adversar în finala de la Dubai pe conaţionalul său, Andrei Rublev (6 ATP, favorit nr. 2), câştigător cu 6-3, 7-6 (11/9) în faţa germanului Alexander Zverev (16 ATP, favorit nr.7). AGERPRES