Ruse, Paar, Copil și Bogdan au intrat în turul secund de calificări la Australian Open

După o întrerupere de o zi a meciurilor, datorită ploii, în această noapte au continuat meciurile din primul tur al calificărilor pentru tabloul principal de la Australian Open.

Gabriela Ruse, locul 181 WTA, a învins-o pe Usue Maitane Arconada (SUA), locul 131 WTA şi cap de serie numărul 28, după un meci de două ore şi 27 de minute, cu scorul de 6-7 (5), 7-5, 6-4. În turul secund, Ruse va evolua cu spaniola Nuria Parrizas Diaz, locul 212 WTA.

Laura Ioana Paar, locul 216 WTA şi cap de serie numărul 5, a întrecut-o, cu scorul de 7-6 (6), 6-2, pe compatrioata ei Irina Bara, lcoul 160 WTA, și va juca contra  rusoaicei Anna Kalinskaia, locul 108 WTA.

Citeste si:  Simona Halep: Sunt recuperată după accidentare, a fost cea mai grea perioadă din carieră

Patricia Ţig, locul 113 WTA şi cap de serie 7, a fost învinsă, cu scorul de 6-2, 6-3, de Leylah Fernandez (Canada), locul 206 WTA,

Mai sunt calificate pentru turul doi şi Ana Bogdan, locul 96 WTA şi cap de serie numărul 1, şi Monica Niculescu, locul 128 WTA.

La masculin, Marius Copil, locul 151 ATP, l-a depăşit după un meci îndelungat, cu scorul de 3-6, 7-6 (1), 7-6 (8), pe Tung-Lin Wu (Taiwan), locul 230 ATP, și va evolua cu italianul de 17 ani Lorenzo Musetti, locul 361 ATP, beneficiar al unui wild card.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*