Atletism: Federaţia rusă anunţă că a achitat amenda către World Athletics

Federaţia rusă de atletism a informat miercuri seara că a achitat suma de 5,37 milioane euro către World Athletics (Federaţia internaţională de resort), amendă primită pentru încălcarea regulilor antidoping, scrie AFP.

Anunţul a fost făcut după ce Ministerul rus al Sporturilor preciza în cursul zilei că a oferit Federaţiei de atletism (RUSAF) banii necesari pentru plata sancţiunii.

„O decizie fără precedent a fost luată cu privire la acordarea unei subvenţii Federaţiei ruse de atletism pentru dezvoltarea sportului, inclusiv pentru achitarea datoriei către WA. Apărarea intereselor sportivilor ruşi, restabilirea dreptului lor de a participa la competiţii internaţionale sunt printre priorităţile Ministerului Sporturilor,” se arată într-un comunicat al instituţiei, în care se menţionează că va exista toleranţă zero faţă de cazurile de dopaj.

La finele lunii trecute, preşedintele Federaţiei internaţionale de atletism (World Athletics), Sebastian Coe, a anunţat că Federaţia rusă de profil (RUSAF), suspendată din 2015 pentru încălcarea regulilor antidoping, va fi exclusă dacă nu va plăti o amendă substanţială până pe 15 august.

Federaţia internaţională a precizat într-un comunicat: „Consiliul World Athletics a decis să excludă Federaţia rusă de atletism dacă nu efectuează plata unei amenzi de 5 milioane de dolari şi a unor cheltuieli de 1,31 milioane de dolari.” Această amendă ar fi trebuit plătită până pe 1 iulie. RUSAF a obţinut astfel o nouă amânare, care ar putea fi ultima.

Într-o conferinţă de presă, Rune Andersen, care conduce un grup de lucru referitor la RUSAF, declara că a primit o garanţie din partea ministrului rus al Sportului, Oleg Matîţin, privind efectuarea acestei plăţi până la mijlocul lui august.

Citeste si:  Fără spectatori la JO de la Tokyo

O eventuală excludere, care ar trebui aprobată de congresul World Athletics, ar fi dus la suspendarea atleţilor ruşi din competiţiile internaţionale, inclusiv a celor ce au putut concura până acum sub drapel neutru. Federaţia internaţională preciza că decizia va intra imediat în vigoare dacă amenda nu va fi plătită până pe 15 august.

World Athletics adăuga că RUSAF trebuie să prezinte un nou plan de reformă şi să arate progrese mulţumitoare în ce priveşte îndeplinirea obiectivelor sale.

La începutul lunii iulie, Federaţia internaţională a anunţat îngheţarea provizorie a procesului de reintegrare a sportivilor ruşi sub drapel neutru, întrucât RUSAF nu a plătit la timp amenda. Aceasta a fost impusă în martie, deoarece RUSAF l-a ajutat pe vicecampionul mondial la săritura în înălţime din 2017, Danil Lîsenko, să scape de o sancţiune pentru neonorarea obligaţiilor sale privind localizarea pentru controale antidoping inopinate.

World Athletics a îngheţat în noiembrie 2019 procesul care ar permite atleţilor ruşi să participe la competiţii în afara Rusiei, înainte de a autoriza o cotă de 10 atleţi ruşi să ia parte la Jocurile Olimpice de la Tokyo în schimbul achitării acestei amenzi.

AGERPRES

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*