Ruse eliminată, Begu în turul secund la Indian Wells

Au început primele meciuri din primul tur de la turneul Indian Wells 1000, unde avem patru reprezentante pe tabloul principal la feminin: Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu și Gabriela Ruse.

În chiar primul meci al turneului, Irina Begu (foto) a avut-o ca adversară pe franțuzoaica Fiona Ferro, locul 83 WTA, pe care a depășit-o în două seturi, după două ore și 15 minute, 6-2 7-6. În turul secund, Irina Begu va juca contra elvețiencei Jil Teichmann, locul 39 WTA.

Citeste si:  Liverpool a pierdut acasa cu Southampton

Din păcate, Gabriela Ruse, după ce a reușit să treacă cele două tururi de calificare, a pierdut în runda inaugurală contra franțuzoaicei Alize Cornet, locul 64 WTA, după două ore și 10 minute, cu scorul de 3-6 6-7. Pentru eliminarea din primul tur, Gabriela Ruse va primi un cec în valoare de 18,155 de dolari.