România merge pentru a cincea oară la Cupa Mondială de Darts, după prima medalie din istorie

România se pregătește să scrie un nou capitol în istoria dartsului mondial, odată cu participarea la Cupa Mondială de Darts WDF 2025, competiția supremă a acestui sport. Turneul, organizat din doi în doi ani încă din 1977, reunește cele mai puternice echipe naționale din lume și se va desfășura anul acesta în perioada 22-27 septembrie la KINTEX – Korea International Exhibition Center, în Goyang, aflat în apropiere de Seul, Republica Coreea. Evenimentul este găzduit de Federația Coreeană de Darts și Professional Darts Korea Co., sub egida World Darts Federation (WDF).

Pentru România, această ediție are o încărcătură specială: este cea de-a cincea participare la Cupa Mondială, venind la doar un an după performanța istorică a lui László Kádár, care în 2024 a adus prima medalie pentru țara noastră la un turneu continental – bronzul de la Cupa Europeană WDF. Această reușită, unică în palmaresul României, a propulsat dartsul românesc pe scena internațională și a demonstrat că sportivii noștri pot concura de la egal la egal cu cei mai buni jucători din lume.

În competiția masculină, România va fi reprezentată de László Kádár, actual campion național, triplul campion al României și component al lotului național pentru a zecea oară, considerat unul dintre cei mai buni jucători din Europa de Est conform clasamentului WDF. El va fi însoțit de Cristian Cimpoca, campion național 2011/12, aflat la a patra calificare în echipa națională, de Alexandru Stoian, triplul campion național și veteran al lotului, ajuns acum la cea de-a cincea prezență în echipa națională, și de Vlad Mihăescu, calificat pentru a doua oară în lot.

Echipa feminină mizează pe experiență și consistență. Giulia Olteanu, campioană națională pentru a treia oară, va reprezenta România pentru a șasea oară. Ea va evolua alături de Oana Cimpoca, vicecampioană națională în sezonul actual, triplă campioană a României și jucătoarea cu cea mai constantă prezență în lotul național, ajunsă la cea de-a treisprezecea calificare. Alături de ele vor fi Andreea Brad, dublă campioană și dublă vicecampioană națională, calificată pentru a șaptea oară, și Irina Suditu, aflată la prima participare la Cupa Mondială.

Citeste si:  Emma Răducanu colaborează cu antrenorul rus Dmitri Tursunov

Coordonarea echipei masculine este asigurată de Costin Spânu, președintele Federației Române de Darts, în timp ce echipa feminină este condusă de Daniela Comeagă, secretar general al federației și team manager din 2013.

În pregătirea acestei ediții, Federația Română de Darts are bucuria de a anunța un parteneriat strategic cu d.velop EE, lider global în soluții digitale pentru managementul documentelor. Acest parteneriat reflectă o viziune comună, în care rigoarea, curajul și precizia definesc atât succesul în tehnologie, cât și în sport. Sprijinul unui partener internațional de anvergură confirmă dezvoltarea solidă și direcția ascendentă a dartsului românesc.

„Suntem extrem de mândri să reprezentăm România pentru a cincea oară la Cupa Mondială de Darts. Intrăm în această competiție cu încredere, după prima noastră medalie istorică, și cu dorința de a demonstra că dartsul românesc poate atinge performanțe de vârf. Parteneriatul cu d.velop ne oferă încrederea și sprijinul necesar pentru a aborda această competiție cu profesionalism și determinare. Ținta noastră este să consolidăm poziția României pe harta mondială a dartsului și să inspirăm o nouă generație de jucători”, a declarat Costin Spânu, președintele Federației Române de Darts.

Le urăm mult succes tricolorilor noștri și suntem convinși că vor reprezenta România cu onoare și determinare pe scena mondială a dartsului.