România are cinci reprezentante în top 100 WTA

România are cinci reprezentante în prima sută de locuri a clasamentului mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicităţii luni: Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu, Jaqueline Cristian şi Gabriela Ruse.

De remarcat că în ierarhie nu s-a produs nicio modificare în top 60 faţă de săptămâna trecută.

Halep are cea mai bună poziţie, locul 20, dar aceasta reprezintă cea mai slabă clasare a Simonei la final de sezon în ultimii nouă ani. Dacă în 2013 încheia pe locul 11, după aceea Halep s-a aflat în fiecare dată în top 10 cu excepţia acestui an, pe care l-a început, totuşi, pe locul secund.

Sorana Cîrstea se menţine pe 38, Irina Begu staţionează pe 60, Jaqueline Cristian este în continuare pe 71, iar Gabriela Ruse, pe 85.

La dublu, România are şase jucătoare în top 100: Raluca Olaru este în continuare pe 36, Monica Niculescu se menţine pe 39, Irina Begu a coborât un loc şi e pe 64, în timp ce Irina Bara a reuşit un salt de 12 locuri şi e pe 84, după titlul obţinut în weekend la Montevideo. Celelalte două românce din top sunt Andreea Mitu (98) şi Gabriela Ruse (99).

Citeste si:  Daniel Evans reacționează la testarea pozitivă a lui Daniil Medvedev

Clasamentul WTA la simplu

1 (1). Ashleigh Barty (Australia) 7.582 puncte

2 (2). Arina Sabalenka (Belarus) 6.380

3 (3). Garbine Muguruza (Spania) 5.685

4 (4). Karolina Pliskova (Cehia) 5.135

5 (5). Barbora Krejcikova (Cehia) 5.008

6 (6). Maria Sakkari (Grecia) 4.385

7 (7). Anett Kontaveit (Estonia) 4.351

8 (8). Paula Badosa (Spania) 3.849

9 (9). Iga Swiatek (Polonia) 3.786

10 (10). Ons Jabeur (Tunisia) 3.455

……………………………………………….

19 (19). Emma Răducanu (Marea Britanie) 2.622

20 (20). Simona Halep 2.576

38 (38). Sorana Cîrstea 1.617

60 (60). Irina-Camelia Begu 1.076

71 (71). Jaqueline Cristian 954

85 (85). Elena-Gabriela Ruse 859

113 (112). Ana Bogdan 696

122 (121). Mihaela Buzărnescu 615

133 (132). Irina Bara 573

203 (203). Alexandra Ignatik 333

209 (242). Irina Fetecău 329

222 (222). Patricia Maria Ţig 316

231 (229). Gabriela Lee 302

253 (248). Cristina Dinu 276

269 (267). Monica Niculescu 256

agerpres.ro