Cluburile Real Madrid, FC Barcelona şi Juventus Torino au fost admise în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor la fotbal, în ciuda implicării lor în controversatul proiect al Super Ligii europene, care a generat furia UEFA, informează Reuters.
Scrisori de admitere au fost trimise tuturor participantelor la Liga Campionilor, ediţia 2021-2022, a precizat forul fotbalistic continental, care anunţase anterior că procedurile disciplinare împotriva celor trei cluburi „rebele” au fost suspendate.
UEFA a deschis o investigaţie împotriva celor trei grupări de top din Europa, însă săptămâna trecută a suspendat procedurile, după ce a fost notificată de autorităţile elveţiene în legătură cu un ordin judecătoresc al Tribunalului comercial din Madrid, obţinut de entitatea juridică European Super League Company SL.
„Scrisorile de admitere au fost trimise astăzi tuturor cluburilor participante la competiţiile UEFA la nivel de club din sezonul viitor”, a precizat marţi UEFA.
Real Madrid, FC Barcelona şi Juventus Torino sunt ultimele dintre cele 12 cluburi care şi-au dat acordul, în luna aprilie, pentru lansarea Super Ligii europene şi care au rămas în continuare fidele acestui proiect, care a generat numeroase reacţii negative în lumea fotbalului.
Andrea Agnelli, preşedintele clubului Juventus Torino şi unul dintre fondatorii Super Ligii, a declarat la începutul acestei luni că planul de a crea o ligă separată nu a reprezentat o lovitură dată competiţiilor UEFA, ci o modalitate de a salva industria fotbalului, care a fost afectată grav de pandemia de coronavirus.
Juve s-a calificat în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor în ultima etapă din Serie A, iar de atunci a renunţat la serviciile antrenorului Andrea Pirlo, readucându-l la conducerea tehnică pe experimentatul Massimiliano Allegri.
AGERPRES