Rafael Nadal şi Casper Ruud vor juca în decembrie un meci demonstrativ la Ciudad de Mexico

Tenismanul spaniol Rafael Nadal (2 ATP) va disputa un meci demonstrativ cu norvegianul Ruud Casper (3 ATP) în data de 1 decembrie, în Plaza de Toros din Ciudad de Mexico.

Meciul este organizat de compania Tennis Fest MX, care a dezvăluit pe reţelele de socializare data meciului, care reeditează finala de la Roland Garros din luna iunie.

Evenimentul face parte dintr-o serie de meciuri demonstrative pe care Nadal şi Ruud le vor mai susţine în Argentina, Columbia, Ecuador şi Brazilia.

Citeste si:  Man United l-a demis pe David Moyes dupa mai putin de un an

La Roland Garros, Nadal a obţinut al 22-lea său titlu de Grand Slam şi al 14-lea pe zgura pariziană, după ce l-a învins pe Ruud, finalist şi la US Open în luna septembrie.

Ciudad de Mexico a mai găzduit în 2019 un meci demonstrativ de cel mai înalt nivel, între Roger Federer şi Alexander Zverev, urmărit de 42.517 spectatori, nou record mondial de asistenţă la un meci de tenis. Elveţianul s-a impus atunci cu 3-6, 6-4, 6-2. AGERPRES