Preşedintele Federaţiei internaţionale de atletism, Sebastian Coe, va fi ales membru al CIO după ce a oferit garanţii

Preşedintele Federaţiei internaţionale de atletism (World Athletics), Sebastian Coe, frânat din cauza riscului unui conflict de interese, va fi ales membru al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) după ce a oferit garanţii, vineri, la a 136-a sesiune a acestui for, ce va avea loc cu porţile închise, informează AFP.

Printre cele mai populare trei sporturi de la Jocurile Olimpice, alături de gimnastică şi nataţie, atletismul merită să fie reprezentat printre membrii CIO, cum s-a întâmplat cu predecesorii lui Coe, italianul Primo Nebiolo şi senegalezul Lamine Diack, recent judecat la Paris pentru corupţie.

Dar pentru Coe, în vârstă de 63 de ani, drumul a fost lung. În ciuda celor două titluri olimpice în proba de 1.500 m (1980 şi 1984) şi a eforturilor depuse începând din 2015 pentru a redresa IAAF (vechiul nume al World Athletics) în plină criză de corupţie, fostul deputat conservator a trebuit să aibă răbdare.

Coe a fost devansat de conducătorii altor federaţii, printre care cel al FIFA, Gianni Infantino. Potrivit celor spuse la un moment dat de preşedintele CIO, Thomas Bach, candidatura britanicului nu a fost reţinută din cauza riscului de „conflict de interese”, dar „uşa rămâne deschisă”.

Sebastian Coe este preşedintele unei firme de consultanţă, CSM, ale cărei activităţi în mişcarea olimpică ar putea crea un serios conflict de interese. CSM reprezintă interesele a sute de sportivi, în activitate sau retraşi, ca fostul atlet jamaican Yohan Blake, tenismanul francez Benoît Paire sau legendarul rugbyst neozeelandez Dan Carter.

Citeste si:  Champions League: Arsenal fara Arteta si Flamini in duelul cu Olympiakos

„Ceea ce s-a schimbat este faptul că dl. Coe s-a angajat să modifice statutul său în cadrul companiei în care ocupă postul de director general, către o poziţie pasivă, şi să ofere comisiei de etică documentarea necesară până pe 1 iulie”, a indicat la începutul lui iunie Bach, pentru a explica de ce „prietenul (său) Seb” este de acum eligibil.

Comisia de etică a CIO a confirmat joi că „toate condiţiile au fost îndeplinite de Lord Coe pe 1 iulie 2020, mai ales faptul că el a demisionat din poziţia sa executivă în cadrul CSM pentru a acţiona doar în calitate de consilier”.

Coe, a cărui intrare la CIO nu a obţinut unanimitate în sânul instanţei, este prezentat acum pe site-ul CSM ca „preşedinte neexecutiv al firmei”. Cu toate acestea, el este deosebit de activ pe reţelele sociale, mai ales pentru a promova un nou podcast lansat chiar de el pentru CSM la începutul lunii şi intitulat „Extraordinary Tales in Extraordinary Times” („Poveşti extraordinare în vremuri extraordinare”).
AGERPRES

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*