Portland Timbers este prima finalistă a turneului ”MLS is Back”, organizat de liga profesionistă nord-americană de fotbal (MLS) după pauza impusă de pandemia de coronavirus, în urma victoriei reuşite în faţa formaţiei Philadelphia Union, cu scorul de 2-1, miercuri, la Disney World (Orlando), transmite Xinhua.
Jeremy Ebobisse (13) a deschis scorul pentru învingători, iar argentinianul Sebastian Blanco (70) l-a majorat, golul echipei din Philadelphia fiind înscris de Andrew Wooten (85),la 12 minute de la introducerea sa.
Brazilianul Sergio Santos (Union) a ratat un penalty în min. 45+2, şutând peste transversală.
În finală, Portland Timbers o va înfrunta pe câştigătoarea dintre Orlando City şi Minnesota United, semifinală care va avea loc joi.
AGERPRES
Lasă un răspuns