Paolo Zanetti, noul antrenor al echipei Empoli

Paolo Zanetti a fost numit în funcţia de antrenor al echipei italiene de fotbal Empoli, la câteva zile după despărţirea de Aurelio Andreazzoli, a anunţat clubul din Serie A.

Zanetti, în vârstă de 39 de ani, a semnat un contract pe două sezoane, cu opţiune pentru un an suplimentar, în cazul unor rezultate pozitive, a precizat Empoli într-un comunicat.

Zanetti a condus în sezonul recent încheiat formaţia Venezia, înainte de a fi înlocuit, la sfârşitul lunii aprilie, cu Andrea Soncin, în momentul în care şansele de menţinere în prima ligă erau aproape în totalitate compromise.

Citeste si:  Mihaela Buzărnescu s-a calificat în turul al treilea la Wimbledon

Empoli a promovat în urmă cu un sezon în Serie A, reuşind să se claseze pe locul 14 în ediţia trecută a campionatului italian, o performanţă frumoasă, care nu a împiedicat însă separarea de antrenorul Aurelio Andreazzoli, miercurea trecută.
AGERPRES