Organizatorii nu exclud anularea în ultimul moment a Jocurilor Olimpice 2020

Toshiro Muto, directorul general al Tokyo-2020, nu a exclus marţi, într-o conferinţă de presă, anularea în ultimul moment a Jocurilor Olimpice în condiţiile creşterii numărului de cazuri de coronavirus în Japonia, informează Reuters.

Întrebat dacă Jocurile, care încep vineri, mai pot fi anulate, Toshiro Muto a declarat că va urmări numărul de infectări şi că va discuta cu toate părţile implicate dacă va fi necesar.

„Nu putem prezice ce se va întâmpla cu numărul de cazuri de coronavirus”, a explicat Muto.

„Vom continua deci discuţiile, dacă există un vârf de cazuri. Am convenit că în funcţie de situaţia coronavirusului, vom convoca din nou discuţii cu participarea celor cinci părţi (pe lângă Tokyo-2020, este vorba de Comitetul Internaţional Olimpic, Comitetul Internaţional Paralimpic, guvernul japonez şi guvernul metropolei Tokyo – n. r.). În acest moment, cazurile de coronavirus pot creşte sau scădea. Ne vom gândi deci la ce va trebui să facem atunci când se va ivi situaţia”, a afirmat Muto.

Citeste si:  Câştigătoarea de la Wimbledon se retrage

Preşedintele CIO, Thomas Bach, afirmase anterior că anularea Jocurilor Olimpice de la Tokyo „nu a fost niciodată o opţiune”.

JO, amânate cu un an, vor începe vineri, urmând să se dispute fără public pentru a reduce cât mai mult riscul unor noi infectări.

În altă ordine de idei, Muto a precizat că sportivii care prezintă un test negativ cu şase ore înainte de startul competiţiei lor vor putea participa la probe.

Jucătorul ceh de volei pe plajă Ondrej Perusic şi doi componenţi ai echipei de fotbal a Africii de Sud au fost testaţi pozitiv. Marţi, comitetul de organizare a menţionat 67 de cazuri pozitive declarate după 1 iulie.
AGERPRES