Openul Australiei se va putea desfăşura cu tribunele pline

Australian Open

Openul Australiei, primul turneu de Mare Şlem al anului în tenisul profesionist, programat în luna ianuarie, se va putea disputa cu tribunele pline, au anunţat joi autorităţile de la Melbourne, care au început să ridice restricţiile menite să stopeze pandemia de Covid-19, informează AFP.

Premierul statului australian Victoria, Dan Andrews, a declarat că rata de vaccinare în statul său este pe cale să ajungă la 90%, ceea ce va permite ridicarea măsurilor care sunt în vigoare de câteva luni, inclusiv renunţarea la limita de spectatori impusă evenimentelor sportive.

Openul Australiei va avea loc între 17 şi 30 ianuarie la Melbourne, al doilea oraş ca mărime al Australiei, care tocmai a ieşit dintr-o izolare cumulată de 260 de zile, una dintre cele mai lungi la nivel mondial.

Citeste si:  Simona Halep: "Roland Garros este turneul meu preferat"

Anul acesta, turneul de la antipozi s-a desfăşurat în prezenţa unui număr limitat de spectatori, fiind instituită o izolare de cinci zile în mijlocul competiţiei, din cauza reapariţiei epidemiei.

Lista jucătorilor care vor participa la turneu nu este deocamdată cunoscută, însă Dan Andrews a subliniat că doar jucătorii complet vaccinaţi vor putea intra pe teritoriul statului Victoria fără carantină sau „bulă” sanitară.

Nu se va face nicio excepţie pentru jucătorii nevaccinaţi a avertizat Andrews, punând sub semnul întrebării participarea sârbului Novak Djokovic, numărul unu mondial, care are în palmares nouă titluri cucerite la Australian Open şi care refuză să spună dacă este vaccinat sau nu.
AGERPRES