Novak Djokovic este indisponibil pentru Mutua Madrid

Tenismanul sârb Novak Djokovic, care a acuzat dureri la cotul drept la ultimele sale meciuri, iar vineri a fost eliminat în sferturi de finală la Banja Luka, nu va putea participa la turneul de la Madrid, au anunţat sâmbătă organizatorii acestei competiţii, scrie L’Equipe.

Organizatorii turneului de la Madrid i-au urat lui Djokovic pe Twitter „recuperare grabnică”.

La două zile după Rafael Nadal, turneul de la Madrid a pierdut un al doilea cap de afiş odată cu indisponibilitatea lui Djokovic. Numărul unu mondial a fost eliminat în sferturi la Banja Luka de compatriotul său
Dusan Lajovic (6-4, 7-6).

Djokovic a explicat vineri: „Eram sub nivelul meu obişnuit. Sincer, nu m-am simţit bine pe teren, mingile şi picioarele mele au fost moi. Am fost prea pasiv şi am făcut multe greşeli.”

Citeste si:  Per Mertesacker sugerează că „prioritățile lui Mesut Ozil s-au schimbat”

Eliminat prematur la Monte Carlo, sârbul are două victorii şi două înfrângeri pe zgură în 2023.

„Sper să fiu pregătit pentru Roland Garros”, a adăugat el, cu ceva mai mult de o lună înaintea turneului de Mare Şlem din capitala Franţei (28 mai – 11 iunie).

Numărul unu mondial ar urma să participe la Masters de la Roma (10-21 mai). El a disputat doar două din ultimele şapte Masters 1.000: la Paris, în toamna anului trecut, şi Monte Carlo.
AGERPRES