Nico Huelkenberg îl va înlocui pe Sebastian Vettel (Aston Martin) şi în Arabia Saudită

Pilotul german Nico Huelkenberg va pilota pentru echipa Aston Martin în Marele Premiu de Formula 1 al Arabiei Saudite de duminică, după ce cvadrupul campion mondial Sebastian Vettel nu s-a recuperat la timp după infecţia cu Covid-19.

Vettel, 34 ani, a ratat şi prima cursă a sezonului, desfăşurată în weekend-ul trecut în Bahrain, după ce a fost testat pozitiv la noul coronavirus, iar Huelkenberg, pilotul de rezervă, s-a clasat pe locul 17 pe circuitul Sakhir.

Citeste si:  Alba este accidentat, Arda este refacut

Aston Martin a precizat într-un comunicat că Huelkenberg va face echipă cu canadianul Lance Stroll, al 12-lea în Bahrain, pe circuitul din Jeddah, în timp ce Vettel ar urma să revină pe pistă cu prilejul Marelui Premiu al Australiei, din 8-10 aprilie.

Vineri, sunt programate două sesiuni de antrenamente în cadrul Marelui Premiu al Arabiei Saudite, care se va desfăşura duminică în nocturnă. AGERPRES