Nathan Jones este numit în funcţia de antrenor al echipei Southampton

Echipa engleză de fotbal Southampton l-a numit în funcţia de antrenor pe galezul Nathan Jones, în locul austriacului Ralph Hasenhuettl, concediat la începutul acestei săptămâni, a anunţat joi clubul din Premier League.

Într-un comunicat postat pe site-ul său oficial, Southampton precizează că Nathan Jones a semnat un contract pe trei ani şi jumătate, urmând să stea pe bancă la meciul cu Liverpool, programat în acest weekend pe Anfield, ultimul înaintea pauzei generate de Cupa Mondială din Qatar.

În vârstă de 49 de ani, Jones a condus, începând din 2020, formaţia de ligă secundă Luton Town, pe care a mai pregătit-o şi în perioada 2016-2019. El a mai activat, de asemenea, la echipele Brighton şi Stoke City.

Citeste si:  Ultimul test coronavirus găsește pozitiv un jucător de la Norwich

Ralph Hasenhuettl, supranumit „Klopp din Alpi”, a fost demis luni, după patru ani la cârma lui Southampton. în urma rezultatelor negative care au făcut ca „sfinţii” să se afle în prezent pe un loc retrogradabil în clasament (18).

După plecarea lui Hasenhuettl, echipa a fost pregătită de spaniolul Ruben Selles, sub comanda căruia a reuşit să o învingă pe Sheffield Wednesday, cu 6-5 la loviturile de departajare, miercuri, în Cupa Ligii engleze.
AGERPRES