Monica Niculescu şi Gabriela Ruse, calificate în optimile probei de dublu la Madrid

Jucătoarele române de tenis Monica Niculescu şi Gabriela Ruse, în perechi diferite, s-au calificat, vineri seara, în optimile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.705.780 de euro.

Monica Niculescu şi japoneza Makoto Ninomiya au trecut în primul tur de rusoaicele Veronika Kudermetova/Liudmila Samsonova, cu 2-6, 7-5, 10-5, după o oră şi 31 de minute.

Gabriela Ruse şi ucraineanca Marta Kostiuk au dispus în primul tur de cuplul Timea Babos (Ungaria)/Ana Danilina (Kazahstan), cu 6-4, 4-6, 12-10, după o oră şi 23 de minute.

Citeste si:  Doua meciuri pentru Marcelo

În optimi, Ruse şi Kostiuk vor înfrunta cuplul ruso-kazah Anastasia Pavliucenkova/Elena Rîbakina.

Calificarea în optimi este sinonimă cu un cec de 29.300 de euro şi 120 de puncte WTA pentru fiecare pereche.
AGERPRES