Karolina Pliskova a declarat forfait pentru turneul Australian Open

Jucătoarea cehă de tenis Karolina Pliskova, numărul 4 mondial, a anunţat că nu va participa luna viitoare la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, din cauza unei accidentări pe care a suferit-o la un antrenament, au anunţat organizatorii competiţiei de la Melbourne, citaţi de Reuters.

Pliskova (29 ani) a atins în 2019 semifinalele Openului Australiei, fiind învinsă de japoneza Naomi Osaka, cea care a reuşit în final să cucerească trofeul.

Cehoaica a disputat anul acesta finala la Wimbledon, înainte de a atinge sferturile de finală la US Open.

Citeste si:  Simona Halep se retrage de la Cincinnati înainte de începerea meciului

„Din păcate, m-am accidentat la mâna dreaptă în timpul antrenamentului de ieri (marţi) şi nu voi putea juca la Adelaide, Sydney şi Australian Open”, a precizat Pliskova într-un comunicat dat publicităţii de organizatori.

Karolina Pliskova se alătură astfel altor jucătoare de top care nu vor fi prezente luna viitoare la competiţia de la antipozi, în frunte cu americanca Serena Williams şi canadianca de origine română Bianca Andreescu.

Ediţia 2022 a Openului Australiei se va desfăşura în perioada 17-30 ianuarie.
AGERPRES