Jucătoare pozitivă la Covid-19, exclusă din calificările turneului de la Roland Garros

O jucătoare a fost testată pozitiv la Covid-19 şi exclusă din calificările pentru tabloul de simplu feminin al turneului de tenis de Mare Şlem de la Roland Garros, la o zi după o decizie identică în cazul a cinci jucători de simplu masculin, au anunţat luni organizatorii competiţiei, citaţi de AFP.

Identitatea jucătoarei respective nu a fost dezvăluită.

„Conducerea turneului de la Roland Garros informează că o jucătoare din calificări a fost testată pozitiv la Covid-19. Conform protocolului sanitar al turneului, această jucătoare a fost exclusă de pe tabloul calificărilor feminine, care va debuta mâine (marţi) şi va rămâne izolată timp de şapte zile”, au precizat oficialii turneului parizian într-un comunicat.

Citeste si:  Apelul lui Cristiano Ronaldo a fost respins

Calificările pentru tabloul de simplu masculin au debutat luni. Cinci jucători – doi dintre ei testaţi pozitiv la noul coronavirus şi alţi trei consideraţi contacţi – au fost excluşi duminică.

„În total, aproximativ 900 de teste au fost efectuate începând de joi”, au subliniat organizatorii francezi.

Amânat din cauza pandemiei de coronavirus, turneul de la Roland Garros a fost programat în mod excepţional în toamnă, în perioada 27 septembrie – 11 octombrie, urmând se dispute cu un număr zilnic maxim de 5.000 de spectatori în tribune.
AGERPRES

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*