Jaqueline Cristian, calificată în semifinale la Linz, o va întâlni pe Simona Halep

jaqueline cristian

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat în semifinalele turneului WTA 250 de la Linz (Austria), dotat cu premii totale de 189.708 euro, miercuri seara, după ce a învins-o pe rusoaica Veronika Kudermetova, cu 6-3, 7-6 (5).

Cristian (23 ani, 100 WTA), care a intrat pe tabloul principal din postura de ”lucky loser”, a obţinut dreptul de a juca prima sa semifinală în circuitul WTA după aproape două ore de joc (1 h 54 min). În penultimul act adversara sa va fi Simona Halep.

Kudermetova a câştigat primul duel cu Cristian, în 2017, la Monzon, în primul tru, cu 6-1, 6-1. Românca şi-a luat revanşa în 2020, în Fed Cup, cu 7-5, 6-3.

Citeste si:  Andy Murray se retrage de la ATP Miami Open

Jaqueline Cristian şi-a asigurat un cec de 8.145 de euro şi 122 de puncte WTA.

La finalul lunii trecute, la Transylvania Open, Simona Halep a învins-o pe Jaqueline cu 6-1, 6-1, în sferturile de finală.

Dacă a doua semifinală de la Linz va fi integral românească, prima va fi în totalitate americană, Danielle Collins urmând să o înfrunte pe Alison Riske.

Collins, a treia favorită, a dispus miercuri de belgianca Alison van Uytvanck în două seturi, cu 7-5, 6-3, în timp ce Riske, numărul opt pe lista capilor de serie, a trecut cu 6-3, 7-5 de chinezoaica Xinyu Wang.
AGERPRES