Italianul Orsato va arbitra meciul Real Madrid – Manchester City, din semifinalele Ligii Campionilor

Arbitrul italian Daniele Orsato a fost desemnat să conducă la centru partida dintre Real Madrid şi Manchester City (3-4 în tur), din manşa secundă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal, ce va avea loc miercuri pe stadionul Santiago Bernabeu.

Orsato, în vârstă de 46 de ani şi arbitru internaţional din 2010, a arbitrat recent meciul Galatasaray Istanbul – FC Barcelona (1-2), din Europa League, pe 17 martie.

El va fi asistat de compatrioţii săi Alessandro Giallatini şi Ciro Carbone, iar al patrulea arbitru va fi Davide Massa, în timp ce arbitri video vor fi Massimiliano Irrati şi Paolo Valeri.

Citeste si:  Simona Halep califică România în Grupa Mondială a Fed Cup
AGERPRES