Hansi Flick, selecţionerul Germaniei, nu va demisiona

Selecţionerul Hansi Flick a exclus să demisioneze, deşi naţionala Germaniei nu a trecut de faza grupelor la Cupa Mondială de fotbal 2022, tehnicianul declarând pentru televiziunea ARD că această decizie „nu va depinde” de el, relatează AFP.

„Să lucrez cu această echipă mă motivează. Însă după acest meci nu este momentul să vorbesc despre ce va urma. Mă simt bine, avem o echipă bună şi vin din urmă jucători noi. Asta nu va depinde de mine”, a afirmat Flick după victoria de joi cu Costa Rica (4-2).

Flick, care promite o „analiză foarte rapidă” a motivelor acestui „eşec”, a recunoscut că trăieşte o dezamăgire „uriaşă”. El a adăugat: „Eu şi echipa mea am făcut o treabă bună, noi am pregătit bine naţionala.”

„Dacă ne uităm la meciurile noastre (1-2 cu Japonia şi 1-1 cu Spania, înaintea partidei cu Costa Rica – n. r.) şi la totalul golurilor înscrise de noi (şase – n. r.). este din vina noastră. Sunt convins că am avut destule ocazii contra Spaniei şi a Japoniei, însă trebuia să le fructificăm (…) şi au fost şi multe greşeli individuale”, a spus Flick după al doilea Mondial consecutiv în care Germania nu a trecut de faza grupelor.

Citeste si:  Raul De Tomas, transferat de Espanyol de la Benfica

Selecţionerul a asigurat că el şi echipa sa „îşi pot reveni rapid” , dar este „încă prea devreme” pentru a vorbi despre EURO 2024, care va avea loc în Germania.

„După această eliminare, trebuie analizat ce am făcut noi aici şi s-o luăm în altă direcţie”, a spus el, cerând „să ne concentrăm asupra formării tinerei generaţii” în Germania.
AGERPRES