Halep se califica in turul secund la Beijing

simona halep

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a reușit o victorie în trei seturi, cu 6-3, 3-6, 6-2, în fața americancei Alison Riske, sâmbătă, în runda inaugurală a turneului WTA Premier Mandatory de la Beijing, dotat cu premii totale de 6.381.679 dolari.

Halep (26 ani), a doua favorită a competiției, a reușit să se impună după două ore și 13 minute în fața unei adversare de 27 de ani, care ocupă locul 51 în ierarhia mondială.

Halep a avut 3 ași, a făcut 4 duble greșeli, a reușit 24 de lovituri direct câștigătoare și a comis nu mai puțin de 40 de erori neforțate. Riske a avut un as, a comis 8 duble greșeli, a realizat 12 winners și a adunat 36 de erori neprovocate.

Halep se impusese și în primul joc cu Riske, în 2015, în turul al doilea la Roma, cu 6-3, 6-0.

Citeste si:  Denis Shapovalov a strigat către public, la Roma: ”Shut the f__k up”

Românca și-a asigurat un cec de 34.744 dolari și 65 de puncte WTA, urmând să joace în turul secund cu învingătoarea dintre Eugenie Bouchard (Canada) și Magdalena Rybarikova (Slovacia). La ediția de anul trecut de la Beijing, Halep s-a oprit în optimile de finală.

Tot sâmbătă, Sorana Cîrstea a învins-o pe germanca Mona Barthel în primul tur, cu 7-6 (4), 6-1. Pe tabloul principal de simplu se mai află Monica Niculescu, ea urmând să joace contra britanicei Johanna Konta, cap de serie numărul șase.

La dublu, Sorana Cîrstea și letona Jelena Ostapenko vor juca în primul tur cu perechea româno-taiwaneză Monica Niculescu/Su-Wei Hsieh. Raluca Olaru face pereche cu ucraineanca Liudmila Kicenok, iar în primul tur vor înfrunta cuplul Kristina Mladenovic (Franța)/Anastasia Pavliucenkova (Rusia).

AGERPRES

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*