Garbine Muguruza, eliminată în turul secund de la Australian Open

garbine muguruza

Jucătoarea spaniolă de tenis Garbine Muguruza, numărul 3 mondial, a fost eliminată în turul secund al Openului Australiei, fiind învinsă în două seturi, 7-6 (7/1), 6-4, de taiwaneza Su-Wei Hsieh, ocupanta locului 88 în clasamentul WTA, într-o partidă disputată joi la Melbourne.

Campioană la Roland Garros în 2016 şi la Wimbledon în 2017, Muguruza a avut parte de un debut de sezon perturbat de o accidentare la piciorul drept, care a constrâns-o să abandoneze în primele două turnee la care a luat parte în acest an.

Hsieh, în vârstă de 32 ani, fostă numărul unu mondial la dublu, o va înfrunta în turul al treilea pe poloneza Agnieszka Radwanska, care s-a impus cu 2-6, 7-5, 6-3 în partida cu ucraineanca Lesia Ţurenko.

Britanica Johanna Konta, a zecea jucătoare a lumii, a fost eliminată la rândul ei în turul secund al Openului Australiei de o „lucky loser”, americanca Bernarda Pera, în faţa căreia s-a înclinat în două seturi, 6-4, 7-5.

Pera (23 ani), numărul 123 mondial, a pierdut în calificări, dar a acces până la urmă pe tabloul principal de la Melbourne în urma forfaitului altei jucătoare.

Konta, născută la Sydney, s-a făcut remarcată la ediţia 2016 a Openului Australiei, când a atins faza semifinalelor.

În schimb, rusoaica Maria Şarapova a reuşit să acceadă în turul al treilea al competiţiei de la antipozi, luându-şi revanşa în faţa letonei Anastasja Sevastova, de care a dispus cu 6-1, 7-6 (7/4).

Citeste si:  Fanii lui Djokovic amenință cu moartea tenismena Arina Rodionova după o glumă despre accidentarea numărului 1 mondial

Şarapova pierduse în faţa letonei (locul 15 WTA) în luna septembrie, în optimile de finală ale US Open, acela fiind primul turneu de Grand Slam la care rusoaica a luat parte după expirarea suspendării de 15 luni pentru dopaj cu meldonium.

În vârstă de 30 ani, Maria Şarapova o va avea ca adversară în turul următor pe germanca Angelique Kerber, învingătoare cu 6-4, 6-1 în întâlnirea cu croata Donna Vekic.

Rezultate – turul 2:
Ana Bogdan (România) – Iulia Putinţeva (Kazahstan) 1-6, 6-2, 6-3
Lucie Safarova (Cehia) – Sorana Cîrstea (România) 6-2, 6-4
Angelique Kerber (Germania) – Donna Vekic (Croaţia)
Karolina Pliskova (Cehia) – Beatriz Haddad Maia (Brazilia) 6-1, 6-1
Aliaksandra Sasnovici (Belarus) – Mirjana Lucic-Baroni (Croaţia) 6-3, 6-1
Lauren Davis (SUA) – Andrea Petkovic (Germania) 4-6, 6-0, 6-0
Su-Wei Hsieh (Taiwan) – Garbine Muguruza (Spania) 7-6 (1), 6-4
Agnieszka Radwanska (Polonia) – Lesia Ţurenko (Ucraina) 2-6, 7-5, 6-3
Maria Şarapova (Rusia) – Anastasija Sevastova (Letonia) 6-1, 7-6 (4)
Barbora Strycova (Cehia) – Lara Arruabarrena (Spania) 6-3, 6-4
Caroline Garcia (Franţa) – Marketa Vondrousova (Cehia) 6-7 (3), 6-2, 8-6
Bernarda Pera (SUA) – Johanna Konta (Marea Britanie) 6-4, 7-5 (agerpres.ro)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*