Jucătoarea spaniolă de tenis Garbine Muguruza (10 WTA, favorită nr. 5) a fost eliminată, miercuri, în optimile de finală ale turneului de tenis WTA 500 de la Eastbourne (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 757.900 de dolari, după ce s-a înclinat în două seturi, 7-5, 6-3, în faţa italiencei Camila Giorgi (26 WTA, favorită nr.12).
Italianca s-a impus după un meci de aproape două ore şi va juca în runda următoare împotriva bulgăroaicei Viktoria Tomova (128 WTA).
Rezultate de miercuri:
Camila Giorgi (Italia/N.12) – Garbine Muguruza (Spania/N.5) 7-5, 6-3
Viktoria Tomova (Bulgaria) – Kirsten Flipkens (Belgia) 3-6, 6-3, 6-4. AGERPRES