Fetele de la Sportsin joacă astăzi în calificările de la WTA Iași

andreea rosca

Cristina Dinu și Andreea Roșca, sportivele de la Sportsin Arad, au astăzi prima rundă de calificări pentru tabloul principal de la WTA Iași, turneu dotat cu premii în valoare de 125 de mii de dolari.

Cele două jucătoare a clubului de la Sportsin Arad vor juca astăzi în primul tur de calificare a turneului de la Iași, turneu desfășurat pe zgură. Cristina Dinu o va întâlni pe Camelia Hristea, care a primit un wildcard din partea organizatorilor și care este spre apus de carieră, nemaijucând în ultimele luni meciuri de ITF.

Citeste si:  Chile: Arturo Vidal spitalizat, pozitiv cu Covid-19

Andreea Roșca (foto) o va întâlni pe Lavinia Tănăsie, o junioară de 18 ani clasată pe locul 759 WTA, cele două nu s-au mai întâlnit în circuitul de tenis. Interesant este faptul că dacă cele două trec de primul tur de calificare se vor întâlni într-un meci direct pentru accederea pe tabloul principal de la Iași.