Federer pierde primul loc în clasamentul ATP

Tenismanul elveţian Roger Federer a fost eliminat în turul al doilea al turneului ATP Masters 1.000 de la Miami (SUA), fiind învins în trei seturi, 3-6, 6-3, 7-6 (7/4), de australianul Thanasi Kokkinakis.

În urma acestui eşec, în faţa unui adversar venit din calificări, Federer va ceda primul loc în clasamentul mondial marelui său rival Rafael Nadal, pe care îl detronase luna trecută din fotoliul de lider ATP, după titlul cucerit de elveţian la Rotterdam.

Citeste si:  Alexandra Cadanțu se califică în finala de la ITF Bad-Saulgau

Nadal, accidentat la un picior, nu a luat parte la turneele de la Indian Wells şi Miami, însă el avea de apărat mult mai puţine puncte decât Federer, care a câştigat ambele turnee americane în 2017.

Jucătorul din Ţara Cantoanelor va pierde astfel 900 de puncte, rămânând cu un total de 8.670, în timp ce Nadal va pierde doar 600 de puncte, totalul său fiind de 8.770 puncte începând de luni. (agerpres.ro)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*